Oamenii mă întreabă adesea lucruri precum "cum se face că fetița ta este atât de cuminte, fericită și liniștită tot timpul?", iar cei care l-au cunoscut pe soțul meu cu mult înainte de a-l fi întâlnit eu sunt surprinși de câte lucruri a făcut în ultimii ani pe care nu s-ar fi așteptat ca el să le facă vreodată.
A început să vorbească în limba engleză fără să-și facă griji cu privire la pronunția sa, ceea ce l-a ajutat să se concentreze asupra a ceea ce conta cu adevărat în conversație și, mai târziu, să accepte noi sarcini la serviciu, ceea ce i-a adus o promovare și alte beneficii. A început să călătorească în străinătate și a vizitat trei țări și cinci orașe în două săptămâni; cu trenul, desigur, deoarece nu și-a depășit încă teama de a călători cu avionul, dar totuși... a încetat să mai permită ca această teamă să îi limiteze opțiunile și a găsit o alternativă viabilă. Părinții lui mi-au spus că se schimbase după numai câteva luni de când mă cunoscuse: începuse să își împărtășească sentimentele în mod constructiv și să vorbească mai mult decât înainte.
Mulți prieteni și membri ai familiei spun că l-am schimbat. Mă tem că nu pot fi de acord cu ei. Aș spune mai degrabă că l-am ajutat să devină persoana care a fost întotdeauna, dar care se temea sau nu i s-a permis să fie înainte.
Și același lucru s-a întâmplat și cu fiica mea. Nu o disciplinez sau o educ. Doar îi creez spațiu pentru ca ea să fie ea însăși, să-și manifeste sufletul plin de bucurie și să descopere lumea în ritmul ei. Fac tot posibilul să o încurajez să își facă propria idee despre tot ceea ce o înconjoară, fără să îi impun părerile și ideile mele preconcepute.
Mi-aș dori să pot gândi și simți la fel atunci când interacționez cu adulții. Și mă străduiesc să o fac, chiar dacă este nevoie de mult efort conștient și de multă iubire și există încă momente în care mă simt prea obosită pentru a face acest lucru, uitând că orice alt mod de a mă comporta nu face decât să mă obosească și mai mult, deoarece armonia aduce pace, în timp ce a încerca să ne impunem propriul punct de vedere nu face decât să genereze frustrare și să îi epuizeze pe toți cei implicați.
Vă puteți imagina cum ar fi lumea și cum s-ar simți oamenii din jurul nostru dacă ne-am trata unii pe alții cu dragoste, dacă am respecta punctul de vedere al celorlalți și i-am accepta așa cum sunt, fără a încerca să-i schimbăm, să-i reparăm sau să-i obligăm să adopte propriile noastre convingeri?
Acesta a fost dintotdeauna modul meu de gândire, dar mi se părea greșit, deoarece toți îmi spuneau că eram prea naivă și că lumea nu funcționa așa. Toate teoriile, premizele și tehnicile de coaching pe care le-am descoperit și dezvoltat în ultimii ani au dovedit că EI se înșelau. Nu eram prea naivă. Eram doar respectuoasă și sunt atât de recunoscătoare să am oportunitatea de a-mi transforma mentalitatea în fundația activității pe care o iubesc și pe care o desfășor cu dragoste pentru clienții mei.
Cu dragoste și recunoștință,
XO,
Aniela
Comments