top of page
  • Poza scriitoruluiAniela Codita - Style Coach™

13 moduri de a-ti reinnoi look-ul cu ajutorul imprimeurilor

Actualizată în: 26 mai 2021

In mod inevitabil, cred ca fiecare dintre noi isi face planuri in primele zile ale anului. Ne dorim sa realizam mai mult atat pe plan personal, cat si profesional. Multe dintre noi uita jumatate dintre aceste planuri inainte de sfarsitul lunii ianuarie. Imi doresc ca lucrurile sa fie diferite in cazul tau dar, daca nu este asa, iti propun un exercitiu simplu. Incepe cu detalii minore si doar dupa aceea concentreaza-te pe schimbari importante.


In ceea ce priveste imaginea personala, cum te-ai simti daca ti-ai putea reinnoi stilul fara teama de a atrage atentia intr-un mod negativ? Poti incepe prin a purta o culoare pe care nu obisnuiesti sa o utilizezi in tinutele tale. Poti alege un accesoriu deosebit, care sa devina elementul distinctiv al stilului tau personal. Sau poti purta mai des piese cu imprimeuri.


In cazul in care ai incercat deja toate aceste idei, inseamna ca esti pregatita pentru o noua provocare, si anume aceea de a purta mai multe imprimeuri in aceeasi tinuta.


Daca nu stii cum sa le asortezi, continua sa citesti acest articol, in care iti impartasesc unele aspecte de baza. Aminteste-ti insa ca propria creativitate si gustul personal sunt doi factori in masura sa faca tinutele tale absolut unice.

  1. Imprimeuri in alb si negru

  2. Imprimeuri neutre

  3. Desene geometrice

  4. Imprimeuri cu un element comun

  5. Imprimeuri in culori apartinand aceleiasi palete cromatice

  6. Efectul matelassè si alte motive in relief

  7. Imprimeuri complexe izolate

  8. Acelasi imprimeu in culori alternate

  9. Forme similare de dimensiuni diferite

  10. Acelasi motiv reluat in culori complementare

  11. Un al treilea motiv

  12. Accesorii imprimate

  13. Texturi diferite


1. Imprimeuri in alb si negru

Combinatia dintre doua imprimeuri in alb si negru este un bun punct de pornire.



2. Imprimeuri neutre

Poti considera neutre imprimeurile simple, precum dungile si leopardul. Sunt usor de asortat cu aproape toate celelalte tipuri de motive, indiferent de culori.  



3. Motive geometrice

Aceste tipuri de linii si forme sunt mai usor de asortat si creeaza ordine in cadrul unei tinute.



4. Imprimeuri cu un element comun

Imprimeurile care au un element in comun creeaza armonie si coeziune in cadrul unei tinute. Poate fi o culoare, o forma sau orice alt element.



5. Imprimeuri in culori apartinand aceleiasi palete cromatice

Motivele utilizate in cadrul aceleiasi tinute pot avea in comun aceeasi paleta cromatica, fara ca toate culorile sa se regaseasca in mod obligatoriu pe toate piesele care o compun.



6. Efectul matelassè si alte motive in relief

Piesele vestimentare matlasate sau cu diverse motive in relief creeaza miscare si volum, fara sa incarce un outfit in mod excesiv.



7. Imprimeuri complexe distantate

Doua sau mai multe imprimeuri complexe pot functiona in acelasi look daca sunt separate prin intermediul unui accesoriu sau al orcarui tip de detaliu intr-o singura culoare.   



8. Acelasi imprimeu in culori alternate

Repetand acelasi imprimeu, poti alterna doua culori diferite pentru a obtine un efect optic placut.



9. Forme similare de dimensiuni diferite

Reluand aceleasi forme intr-o marime diferita in cadrul aceleiasi tinute, poti modifica proportiile percepute la nivel viziv. Poarta imprimeurile de dimensiuni mai mari in zonele asupra carora iti propui sa atragi atentia.



10. Acelasi motiv reluat in culori complementare

Pentru a obtine un efect cromatic de impact, poti relua aceleasi forme in culori complementare in cadrul aceluiasi outfit.



11. Un al treilea motiv

Hainelor decorate cu doua tipuri de imprimeuri li se poate alatura cu usurinta un al treilea motiv.



12. Accesorii imprimate

Accesoriile imprimate adauga o doza moderata de culoare.



13. Texturi diferite

Articolele vestimentare din materiale imprimate cu diverse texturi ofera o ulterioara nota de originalitate unei tinute.



 

Diverse texturi si dimensiuni te pot ajuta sa creezi efecte interesante, fara prea multe riscuri la inceput, insa culorile, liniile si formele sunt detalii pe care nu le poti trece cu vederea atunci cand intentionezi sa combini diverse imprimeuri in aceeasi tinuta.



Tu ce parere ai despre combinatiile de imprimeuri?

Cu aceste sfaturi in minte, nu iti ramane decat sa dai frau liber imaginatiei tale pentru a adauga culoare si o nota personala tinutelor pe care le porti. Te invit sa ma contactezi daca te afli in cautarea unor combinatii interesante de imprimeuri si daca iti doresti sa descoperi modul cel mai potrivit in care sa le pozitionezi.


Aceasta pagina contine link-uri afiliate. Asta inseamna ca, in cazul in care achizitionezi un produs dupa ce ai facut clic pe unul dintre link-urile prezente pe aceasta pagina, este posibil sa primesc un comision, fara niciun cost suplimentar pentru tine. Multumesc!

Comments


bottom of page