top of page
  • Poza scriitoruluiAniela Codita - Style Coach™

Nu ne privim suficient

Într-o lume mereu în mișcare, în care fiecare persoană pe care o cunoaștem (se) așteaptă ceva de la noi, în care confuzia și senzația de pericol se percep tot mai mult și în care fiecare are ceva de spus, dar nimeni nu-și face timp să asculte, a găsi un moment de liniște pentru a ne opri și a ne cultiva atenția pare a fi un lux pe care tot mai puține persoane și-l permit.


Mai trist este faptul că, în toată graba asta, tot mai puțini oameni realizează importanța unui astfel de moment. Ni se spune în fiecare zi că trebuie să facem mai mult, să avem mai mult, să alergăm mai mult, dar nimeni nu-și mai amintește de ce o facem sau, cel puțin, de ce am început. Care este motivul pentru care te ridici din pat în fiecare dimineață? Nu, în acest caz, răspunsul "pentru a merge la serviciu" nu se aplică. Răspunsul pe care trebuie să îl cauți în interiorul tău se referă la motivul pentru care te duci la serviciu în fiecare zi. Ce dorești să obții? Ce te va face să te oprești și să începi să te bucuri de această viață? Și nu cred că un milion de euro te poate convinge să renunți, pentru că știm că apoi ajungi să vrei două și așa mai departe. Ce îți dorești cu adevărat?


De ce am încetat să privim în interiorul nostru? De ce am uitat de valorile noastre? De ce am uitat să ne privim în oglindă și să fim sinceri cu noi înșine? Și de ce am încetat să ne privim în ochi și să ne zâmbim unul altuia atunci când ne întâlnim?


Nu știu de ce am încetat să mai facem toate aceste lucruri, dar știu că nu ne privim suficient de mult.


Pentru că, dacă ne-am privi suficient pe noi înșine, am ști cum arătăm, ne-am cunoaște corpul și idealurile, comportamentul nostru ar fi mai coerent și am fi mai determinați să ne atingem obiectivele. Dacă ne-am privi suficient de mult pe noi înșine, am fi mai fericiți, ne-am accepta și iubi corpurile și nu ne-ar fi rușine să fim noi înșine, ne-am teme mai puțin și am crede mai mult în noi înșine și în visele noastre, nu ne-am lăsa descurajați de primul obstacol și am continua să credem că fiecare contribuție pe care o aducem, oricât de mică, poate face lumea mai bună.

Și dacă ne-am privi suficient de mult unul pe celălalt atunci când pașii ni se întâlnesc, am reuși să ne cunoaștem mai bine, să avem mai multă încredere unul în celălalt și să ne iubim mai mult. Dacă ne-am privi suficient de mult unii pe alții, am înțelege că fiecare dintre noi are propriile temeri și că suntem aici pentru a ne sprijini și a ne încuraja reciproc să le depășim, pentru că împreună putem face mai bine.


Numai o persoană care este împăcată cu sine, care se iubește și se acceptă așa cum este, poate manifesta răbdare, dragoste și respect față de ceilalți. Și acesta este exact genul de oameni de care lumea are nevoie, mai ales în acest moment. De aceea te invit să lași ego-ul deoparte și să începi să cultivi conștiința, iubirea și acceptarea de sine.


Pentru a face acest lucru pornind de la propriul stil, te invit să consulți Ghidul de stil personal, care te va însoți în procesul de reconciliere a stilului tău de viață cu personalitatea ta, silueta ta și alți factori care îți influențează imaginea personală.

Comments


bottom of page